Contessina Events
  • Acasa
  • Nunti
  • Botezuri
  • Petreceri Copii
  • Blog
  • Contact
  • Testimoniale

Despre organizarea nunții

9/2/2019

0 Comments

 
Salutare, dragilor! Numele meu este Anca ILEA și sunt fondatoarea Contessina Events. Ne ocupăm de organizarea și planificarea de evenimente, dar și de a crea un concept de design al evenimentelor - prin design floral, design grafic și închiriere de logistică. Da, le facem pe ambele și le facem foarte bine și cu multă pasiune 😊

Dupa 7 ani de activitate, am simțit nevoia să comunicăm și astfel cu voi. Să împărtășim din experienta noastră ca să vă ajutăm să aveți un eveniment desăvârșit. Și poate să contribuim astfel și la îmbunătățirea practicilor de eveniment din România. Ne vom concentra pe nunți, pentru că sunt cele mai complexe evenimente personale și momente foarte importante din viața voastră.

Mentionez aceste “practici” în primul rând pentru că domeniul organizării de evenimente este unul relativ nou în România și dinamic, în permanentă schimbare și adaptare. Iar faptul că se schimbă este un lucru minunat, pentru că la finalul zilei, evenimentul trebuie să fie despre a trai cu bucurie acea zi și de a celebra realmente motivul care a generat evenimentul.

De-a lungul anilor, am putut observa și la noi ascensiuna acestei tendițe și ne bucuram enorm că in prezent tot mai putine nunți sunt despre “așa se face” și tot mai multe despre “vrem să ne reprezinte”, “vrem să ne bucuram de acea zi”.

Un alt motiv pentru care am adus in discuție “practicile de eveniment”, este acela că, la fel ca în cazul fotbalului și al afecțiunilor medicale comune, noi ca popor, părem a avea toți o părere foarte bine definită despre cum trebuie făcute lucrurile 😁 De la sora bunicii până la bucătarul restaurantului, de la prietenii care niciodată n-au organizat un eveniment și pana la hair-stylistul ales, toți iti spun foarte vocal ce trebuie și mai ales ce NU trebuie sa faci. Nici nu e de mirare, în consecință, că majoritatea mirilor nici nu-și mai aud propriile gânduri, cu atât mai puțin să se întrebe ce își doresc cu adevărat și de ce. Și să nu ne înțelegeți greșit, toți sunt bineintenționați, iar profesioniștii implicati știu foarte bine ce trebuie să facă pe bucata lor, însa asta nu este echivalent cu organizarea întregii nunți.


In articolele care urmează, ne vom concentra pe trasarea câtorva linii generale menite să vă ajute în planificare și organizare și pentru asta vom împărtăși din experiențele reale pe care le-am trăit împreună cu clienții noștri.
Începem de acum pentru că deși uitându-ne afară nu am zice, nu mai e mult până la vara – dacă ne raportam la timpul necesar organizării și planificarii unei nunti frumoase 😊
 
O să incep cu prima veste bună: noi, la Contessina, suntem aici să vă spunem că NU organizam nunți după “rețete”, că nu credem în “așa se face” și că avem experiența necesară să punem în aplicare dorințele voastre într-un eveniment memorabil și coerent.
Avem totuși o singură rețetă în care credem 😊 Cea a componentelor care puse împreună creează o nuntă desăvârșită:  
  • unicitate – importantă este povestea voastră, viziunea voastră, nu “așa se face”
  • flexibilitate – ca în viață și organizarea nunții este mai placută și mai eficientă dacă ascultăm și punctele de vedere ale celorlalți și găsim împreună soluții care functionează.
  • așadar și o bună comunicare
  • un strop de asumare și o doza mare de bucurie adăugate in fiecare etapă.
 
Sună destul de simplu, nu? Ei, bine… NU E! 😁 Unicitatea, flexibilitatea, comunicarea și bucuria trebuie să vi le creați și să vi le păstrați în timp ce:
  • Faceți lista de invitați
  • Faceți un budget – realist 😁
  • Alegeți locația nunții
  • Căutați furnizorii care să vă facă ziua frumoasă și memorabilă (și asta în timp ce nu aveți nicio idee despre ce îi diferențiază)
  • Întâmpinați tot felul de discrepanțe între ce vă închipuiați și cum stau lucrurile în realitate.
  • Trebuie să faceți un program al zilei nunții
 
Lista asta e doar “strictul necesar”… Peste aceste sarcini, care la rândul lor se vor imparți în muuuulte detalii interconectate, veți constata de-a lungul planificării că sunt lucruri la care nici nu v-ați fi gândit dar de care aveți nevoie.

Tocmai de aceea e ideal să apelați la serviciile unui Wedding Planner. Etapele descrise mai sus rămân aceleași, însă cu un wedding planner alături, veți înțelege lucrurile altfel – veți avea informații care vin doar odată cu experiența, veți avea opțiuni din care puteți alege și soluții la eventualele probleme. În plus toate lucrurile vor fi organizate, lăsându-vă timp să vă bucurați atât de etapa planificării cât și de ziua propriu-zisă a nunții. 
 
În articolele următoare vă vom explica ce face un Wedding Planner și de asemenea vom intra în detaliile și etapele organizarii, așa că vă așteptăm cu drag ca să creăm împreună cea mai frumoasă variantă a nunții voastre. Cu informatii utile dar și cu un suport activ pentru cei care hotărăsc să apeleze la serviciile noastre de Wedding Planning. 😊

Chiar și dacă vreți doar să aflați informații utile și apoi să le puneți în practică singuri, vă așteptăm cu același drag pe site si pe social media în săptămânile care vor urma, ca să descoperiți multe detalii relevante despre organizarea și planificarea nunții voastre.

De ce facem asta? Credem cu tărie ca doar împreună cu clienți informați ne vom putea atinge maximul potențial 😊

​#knowledge_is_power #love_to_empower #love_events
0 Comments
Forward>>

    Anca ILEA

    Founder & Impassioned Event Planner @ Contessina Events

    Archives

    June 2021
    June 2020
    May 2020
    March 2020
    April 2019
    March 2019
    February 2019

    Categories

    All

    RSS Feed

Contessina Events 2021
  • Acasa
  • Nunti
  • Botezuri
  • Petreceri Copii
  • Blog
  • Contact
  • Testimoniale