Lumea s-a schimbat! Și continua să se schimbe sub ochii noștri. Ideea că lucrurile vor reveni la cum erau înainte pare îndepărtată și naivă…
E o realitate, dar nu e și un motiv de disperare. O să ne construim o nouă realitate, o nouă normalitate. Va fi diferită? Cu siguranță. Dar diferit nu trebuie să fie echivalent cu mai puțin bun. Raportându-ne strict la domeniul evenimentelor, ce putem să vă spunem cu siguranță e că și in perioada asta cu toate restricțiile, unele evenimente s-au adaptat și și-au urmat cursul. Cununii în 8 persoane și botezuri doar cu nașii! A fost ceea ce și-au închipuit atunci când au programat evenimentele? Cel mai probabil nu… Dar așa cum vă spuneam și în alte dăți când am scris despre pandemie, și în cele mai negre zile ale umanității viața și-a urmat cursul, momentele speciale au fost adaptate și oamenii au găsit bucurie în ele, chiar dacă într-o formă diferită de ce și-au închipuit inițial. Cu asta în minte, deschidem seria ideilor de evenimente restrânse. Și DA, se poate să fie acolo mai multă bucurie și stare de bine decât la un eveniment de 200 de persoane. Am fost onorați să fim parte dintr-o nunta de 14 persoane și dacă ar trebui să o sumarizez într-un cuvânt acela ar fi: MAGIE ✨🎇 Petrecerea de nuntă a avut loc în August 2019, deci de la bun început așa și-au dorit mirii, nu a fost vreo adaptare la restricții. Și repet: a fost magic. Pe terasa apartamentului lor, împreună cu o firmă de logistică am setat cadrul: simplu, relaxat, dar elegant, ca să marcăm momentul festiv. Știți… de multe ori uităm să ne bucurăm de lucruri frumoase dacă suntem doar noi prezenți… Din păcate… Cumva avem ideea asta că porțelanurile fine și paharele de cristal le scoatem doar când avem musafiri… Ei bine, mirii mei, desi în cadru restrâns, au vrut să marcheze memorabil momentul. Cu aranjamente florale spectaculoase, cu un set-up elegant al mesei, cu spații separate de socializare, cu mâncăruri fine și muzică bună. Și a fost PERFECT. Restrâns și perfect. Cred că în lumina a ceea ce se se întâmplă acum, e o lecție important pe care o putem lua din nunta asta mică, dar festivă și plină de bucurie: se poate și altfel! Ce ziceți de a sărbători cu cei dragi într-un cadru dichisit pe măsură, în propria voastră grădină? Sau în grădina unui restaurant, pentru că acum cam toate au spații exterioare foarte frumoase și generoase. Sau într-o atmosferă relaxată de picnic chic la liziera pădurii? Sau pe plajă? Parcă nu sună așa rău, nu? 🤗
0 Comments
Leave a Reply. |
Anca ILEAFounder & Impassioned Event Planner @ Contessina Events Archives
June 2021
Categories |
Contessina Events 2021
|